Petru Gabriel Vlase 19. Propunerea legislativă pentru transmiterea unor bunuri imobile dezafectate din domeniul privat al statului şi administrarea autorităţii publice centrale în proprietatea privată a autorităţilor administraţiei publice locale. Iniţiatori? Nu. Comisia juridică.
Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia a fost sesizată cu această propunere iniţiativă, dar avem şi un raport suplimentar la propunerea legislativă privind transmiterea acestor bunuri. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins iniţiativa. Consiliul Legislativ, şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă de asemenea au avizat negativ. Guvernul, prin punctele de vedere, nu susţine adoptarea iniţiativei legislative, care, supusă dezbaterii, are ca obiect de reglementare transmiterea unor bunuri imobile dezafectate din domeniul privat al statului şi administrarea autorităţii publice centrale, în proprietatea privată autorităţilor administraţiei publice locale. Membrii Comisiei de disciplină şi imunităţi, în urma reexaminării propunerii legislative, au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei respingerea propunerii.
Petru Gabriel Vlase Dezbateri generale. Domnule Paşcan, v-aţi înscris la cuvânt? Vă rog. Domnule Giugea, aţi rămas de data trecută, cred.
Emil-Marius Paşcan Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Sigur, acest proiect legislativ are o problemă, în primul rând de legalitate, întrucât există un aviz negativ din partea Consiliului Legislativ. Însă problema de la care porneşte este una cât se poate de actuală, respectiv, foarte multe proprietăţi, bunuri imobile care aparţin sau ţin de diverse ministere sau de agenţia naţională a domeniilor statului, fostă, sunt într-o stare de degradare nepermisă. În momentul de faţă, fie din cauza problemelor care ţin de Direcţia Naţională Anticorupţie, fie din alte cauze, aceste bunuri nu pot fi preluate de administraţiile publice locale. Unele le solicită de decenii. Nu se reuşeşte promovarea unei hotărâri de Guvern, deşi Guvernul este competent în această privinţă. Prin urmare, eu cred că s-ar cuveni să ne preocupe o astfel de lege, să o clarificăm, sigur, in integrum , aşa la grămadă nu se poate accepta să fie transferate toate către administraţiile publice locale. Dar în actuala formulă în care totul depinde de Guvern, iar funcţionarii Guvernului, aparatul de specialitate se fereşte, se sfiesc, se tem să semneze aceste proiecte, nu se va întâmpla nimic, nimic bun. Vă spun că astfel de proiecte s-au aflat pe masa de lucru a Senatului României în mod repetat. S-a ajuns ca parlamentari reprezentând diverse judeţe ale ţării, fie din Braşov, fie cazul subsemnatului de la Mureş, fie din alte judeţe, au ajuns să promoveze punctual, pe obiective, pentru a putea dezvolta şi a coparticipa la dezvoltarea comunităţilor locale pe care le reprezintă, legi pentru transferul acestor bunuri către administraţiile publice locale, câtă vreme Guvernul nu îşi asumă această responsabilitate. Prin urmare, problema este de maximă actualitate şi cred că într-un fel sau altul, cu toţii, la nivel de comisie de specialitate, trebuie să găsim o soluţie validă în care să promovăm un astfel de proiect normativ, sigur, într-o altă formă acceptabilă şi cât se poate de legală. Vă mulţumesc pentru atenţie.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Márton Árpád.
Árpád-Francisc Márton Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Antevorbitorul meu are perfectă dreptate. Ne luptăm de ani de zile cu această problematică. Într-adevăr au existat multe legi. Unele au vizat imobile care nu au mai avut funcţionalitatea lor, pentru că armata a fost restructurată, pentru că Ministerul de Interne a fost restructurat etc. Şi într-adevăr rezolvarea acestor probleme trenează. A existat, zic eu, o iniţiativă de descentralizare reală în această ţară, care, din păcate, s-a blocat de Curtea Constituţională, şi judecătorii de acolo au crezut că am făcut un prea mare pas făcând această descentralizare peste tot şi ar fi trebuit să facem pas cu pas distinct. Eu cred că ar fi bine şi util, într-un timp cât mai scurt, ca toţi cei care sunt interesaţi, din Comisia pentru administraţie, din Comisia juridică, de rezolvare a acestei probleme, să ne punem la o masă toate grupurile parlamentare, fără confruntări politicianiste, şi să punem pe picioare un proiect de lege pe care să-l trecem repede prin cele două camere, ca să rezolvăm această problemă. Fiecare dintre noi, are în circumscripţia lui "n" astfel de clădiri care se dărâmă. Sunt la autorităţi, sunt la regii autonome şi în centrul oraşului se dărâmă, clădirea nu se ocupă nimeni de ea, nu are cum să intre în posesia autorităţii publice locale. Trebuie să rezolvăm această problemă cât mai urgent. Este adevărat, această formă nu este cea salutară. Ca atare, încă o dată, mă alătur iniţiativei de a avea o discuţie cu toate grupurile parlamentare şi o iniţiativă în acest sens. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii dacă mai sunt la dezbateri generale? Nu sunt. Cu propunere de respingere, legea merge la votul final.