28 februarie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional la Convenţia Europeană privind Extrădarea, deschis spre semnare la Strasbourg la 10 noiembrie 2010, semnat de către România la Viena la 20 septembrie 2012 (PL-x 15/2017). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 34. Proiectul de Lege pentru ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional la Convenţia Europeană privind Extrădarea, deschis spre semnare la Strasbourg la 10 noiembrie 2010, semnat de către România la Viena la 20 septembrie 2012. Guvernul?

Petru Gabriel Vlase Comisia juridică?

Vasile Varga Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, am fost sesizaţi, spre dezbatere în fond, cu acest Proiect de Lege pentru ratificarea celui de-al treilea Protocol. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru politică externă, de asemenea, a dat un aviz favorabil, iar proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional la Convenţia Europeană privind Extrădarea, deschis spre semnare la Strasbourg la 10 noiembrie 2010, semnat de către România la Viena la 20 septembrie 2012. În urma examinării iniţiativei legislative, cât şi a documentelor care o însoţesc, membrii Comisiei juridice au hotărât, în unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind ratificarea celui de-al treilea Protocol.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri generale? Nu. Vot final.