Petru Gabriel Vlase 18. Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti, la 15 iulie 2016. Guvernul?
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Comisia? Domnul Badea.
Leonardo Badea Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Contractului cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii. Este al doilea contract cadru pe care l-am avut pe ordinea de zi şi l-am luat în discuţie. Am avut în vedere avizul favorabil al Consiliul Legislativ şi avizul favorabil al Comisiei pentru afaceri europene. Obiectul de reglementare constă în aprobarea Contractului cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, şi acest contract cadru are la bază realizarea obiectivelor de investiţii cuprinse în Axele prioritare din Programul Operaţional Competitivitate integral, Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 6 "Promovarea energiei curate şi a energiei eficiente, în vederea susţinerii unei economii cu emisiuni scăzute de carbon", Axa Prioritară 7 "Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate" şi Axa Prioritară 8 "Sisteme inteligente şi sustenabile de transport a energiei electrice şi a gazelor naturale". În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege, în forma prezentată de Guvern. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri generale? Vă rog.
Nicolae Neagu Vă spun din start, Grupul Partidului Naţional Liberal, aşa cum a votat şi în Comisia pentru buget, susţine acest proiect de lege, ţinând cont că împrumutul este destinat finanţării deficitului bugetar şi al datoriei publice guvernamentale, a cărei disponibilizare are la bază realizarea obiectivelor de investiţii cuprinse în axele programelor operaţionale importante: "Infrastructură Mare", "Energie Verde" sau "Sisteme Inteligente de Transport", "Energie Electrică şi Gaze Naturale". Şi fac o recomandare, în acest moment, Guvernului actual. Eu cred că e loc, în continuare, ca şi cu cele două sau trei mecanisme de finanţare, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii, Banca de Reconstrucţie, să fie încheiate contracte pentru dezvoltarea acestei ţări, să nu stăm în creditele de angajament sau cele care par a fi în bugetul de stat şi neclarificate în anexe, ca dezvoltare pentru România. Dar, revenind la proiectul de lege, Partidul Naţional Liberal îl susţine. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Nefiind amendamente, legea merge la votul final.