Petru Gabriel Vlase 62. Propunerea legislativă privind completarea art. 30 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, actualizată, Pl-x 342/2016. Iniţiatorii, dacă sunt? Nu. Comisia pentru politică externă sau Comisia pentru apărare? Doamna Intotero.
Natalia-Elena Intotero Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 30 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare. Prin această iniţiativă se doreşte instituirea unei noi excepţii de la dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. b) - d), astfel încât minorii să poată călători însoţiţi de unul dintre părinţi sau de un însoţitor adult, fără a fi nevoiţi să prezinte declaraţia celuilalt părinte sau declaraţiile ambilor părinţi, atâta timp cât se face dovada dublei cetăţenii. În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru politică externă şi membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate. Potrivit art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, referitor la propunerea legislativă menţionată, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate de invitaţi, membrii celor două comisii au hotărât, în unanimitate, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei iniţiative legislative, având în vedere următoarele considerente: adoptarea unei asemenea soluţii legislative astfel încât minorii să poată călători însoţiţi de unul dintre părinţi sau de un însoţitor adult, fără a fi nevoiţi să prezinte declaraţia celuilalt părinte sau declaraţiile ambilor părinţi, chiar dacă se face dovada dublei cetăţenii, ar putea creşte riscul de expunere a minorului asupra unei situaţii de trafic. Una din ipotezele care ar favoriza traficul de minori ar putea fi în cazul în care unul dintre părinţi, prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, din Codul penal, conform art. 211, coroborat cu art. 210, alin. (1) lit. a) şi b), ar putea profita de propriul copil şi l-ar expune traficului. În unele cazuri de trafic de minori, având ca modalitate de săvârşire exploatarea sexuală a rezultat că racolarea s-a realizat prin înşelarea de către traficanţi a părinţilor sau a reprezentanţilor legali, astfel încât aceştia să îşi dea acordul pentru ca minorul să poată părăsi teritoriul ţării însoţit de unul dintre membrii grupării ori pentru întocmirea actelor notariale necesare trecerii frontierei de stat a acestuia. Şi în acest caz, lipsa declaraţiilor părinţilor minorului ar putea genera situaţii favorizante unei expuneri suplimentare a minorului asupra unei situaţii de trafic. De asemenea, comisiile consideră că eliminarea acordului celui de-al doilea părinte ar duce la o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor părinteşti. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Domnul Ciuhodaru. Dezbateri generale, da?
Tudor Ciuhodaru Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt convins că iniţiatorii au avut în intenţie simplificarea acestor proceduri. Dar uneori şi drumul spre Iad este pavat cu bune intenţii. Pe de o parte, sunt limitate drepturile fiecărui părinte şi, în acest context, nu putem fi de acord cu acest proiect de lege, iar pe de altă parte, este deschisă calea spre traficul de minori. În aceste condiţii, susţinem respingerea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc şi eu. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu; vot final.