Petru Gabriel Vlase 55. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, Pl-x 280/2016. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia juridică sau Comisia pentru apărare? Vă rog.
Alina-Elena Tănăsescu Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 65, în sensul stabilirii unor reguli mai stricte în ceea ce priveşte utilizarea armelor sau dispozitivelor neletale destinate agrementului şi tirului sportiv, şi anume folosirea acestora "doar în spaţii destinate sportului, respectiv baze sportive sau poligoane special amenajate pentru aceste activităţi". Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a avizat negativ propunerea legislativă, cu unanimitate de voturi. Guvernul României nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a iniţiativei legislative.
Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Ciuhodaru.
Tudor Ciuhodaru Propunerea legislativă are la bază o idee bună şi este o situaţie cu care ne confruntăm adesea în serviciile de urgenţă unde apar multe accidente produse de utilizarea defectuoasă a acestor arme neletale. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc faptul că există reglementări în legislaţie care, dacă ar fi aplicate corespunzător, ar reduce numărul acestor accidente. Cred că aici poate exista o întreagă discuţie şi trebuie în continuare găsite soluţii pentru ca astfel de accidente legate de airball softball, paintball, pe care le tratăm în serviciile de urgenţă, să nu se mai repete. Din punctul de vedere al soluţiei legislative, nu este cea mai fericită variantă. Şi îi rog pe membrii Comisiei pentru apărare, care se pricep mai bine decât noi la aceste reglementări, să găsească o soluţie. Vă mulţumesc.
Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Raport de respingere, vot final.