20 februarie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.155/2010 a poliţiei locale, republicată (Pl-x 166/2016). ( rămasă pentru votul final )

Rovana Plumb Continuăm cu poziţia 50. 50. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155/2010 a poliţiei locale, republicată, Pl-x 166/2016. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond - Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare? Comisia pentru administraţie, vă rog, domnule deputat.

Cristian Buican Vă mulţumesc. Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155/2010 a poliţiei locale, republicată. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a respins iniţiativa legislativă, în calitate de primă Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat negativ iniţiativa legislativă. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ. Guvernul României nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative. Comisiile sesizate în fond pentru dezbaterea acestei propuneri legislative au hotărât să înainteze plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de respingere a propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Rovana Plumb Mulţumesc. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Iniţiativa legislativă rămâne pentru votul final.