14 februarie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.500/2002 privind finanţele publice (Pl-x 202/2016). ( rămasă pentru votul final )

Rovana Plumb 96. Continuăm cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, Pl-x 202/2016. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă nu... Nu? Da? Nu. Îl invit pe domnul preşedinte Badea, Comisia pentru buget. Nu e? Da, domnule deputat, vă rog. Deci avem două comisii sesizate, pe fond, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru buget.

Petru-Sorin Marica Mulţumesc. Dragi colegi, Notă asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate spre dezbatere, în fond, în procedură obişnuită, asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, transmisă cu adresa Pl-x 202 din 2016. Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă, în şedinţa din data de 12 aprilie 2016. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ. Guvernul nu susţine adoptarea propunerii legislative. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 500/2002 cu un nou articol şi anume, art. 72 1 , care, în opinia iniţiatorilor, prin prevederile din cuprinsul său, asigură un cadru legislativ coerent, atât pentru faza ex ante , cât şi pentru faza ex post momentului în care autorităţile iau decizia contractării unui studiu de fezabilitate. Astfel există asigurarea că deciziile autorităţilor urmăresc satisfacerea interesului public. În acest sens, autorităţile nu vor mai putea irosi banii publici prin metoda contractării unor studii de fezabilitate de care comunităţile nu au în fapt nevoie, şi al căror unic scop ar fi fost încasarea de bani publici de către diverse companii care prestează servicii de acest gen. Conform iniţiatorilor prezentei propuneri legislative, studiile de fezabilitate vor putea fi contractate doar dacă autorităţile şi-au asigurat şi bugetul pentru execuţia proiectelor, iar din momentul în care studiile vor fi recepţionate, autorităţile sunt obligate să treacă la faza de execuţie. Potrivit prevederilor art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, examinarea propunerii legislative a avut loc în şedinţe separate. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi-a desfăşurat lucrările în data de 23 august 2016, iar Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în data de 6 septembrie 2016. La dezbateri a participat, în calitate de invitat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Jiru Enache, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative, deoarece cadrul legal deja existent, format din: Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în care se stabilesc principiile şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, cuprinde atât condiţiile privind proiectele de investiţii în programele de investiţii anuale, cât şi modul de aprobare a documentaţiilor tehnico-economice; OUG nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 225/2014 pentru aprobarea normelor metodologice privind prioritizarea investiţiilor publice - sunt principalele acte normative pentru prioritizarea investiţiilor publice semnificative, acte normative care prevăd principalele etape ce trebuie parcurse în realizarea acestor proiecte de investiţii şi care cuprind inclusiv etapele referitoare la studiile de prefezabilitate şi fezabilitate. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.

Rovana Plumb Mulţumesc. Dacă la dezbateri generale? Nu sunt. Iniţiativa legislativă merge la votul final.