14 februarie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (Pl-x 150/2016). ( rămasă pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 75. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. Iniţiatori? Nu. Comisia pentru mediu, pentru administraţie, juridică. Mediu. Administraţie. Domnul Buican.

Cristian Buican Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. Au fost sesizate în fond spre dezbatere Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă. Guvernul nu susţine adoptarea propunerii legislative. În urma examinării propunerii legislative, membrii celor trei comisii au hotărât cu majoritate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Dezbateri generale. Nu sunt. Respingere. Vot final. Mulţumesc.