14 februarie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (Pl-x 134/2016). ( rămasă pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 61. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Iniţiatorul? Nu mai e deputat. Comisia juridică?

Oana-Consuela Florea Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat negativ. Guvernul, prin punctul de vedere transmis, precizează că nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat negativ. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, în sensul stabilirii exprese a unor noi domenii în care poporul român trebuie să fie consultat prin referendum naţional. Membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Propunerea face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri generale? Nu sunt. Respingere, vot final.