14 februarie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist (PL-x 123/2016). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 58. Proiectul de Lege pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist. Iniţiatorii? Nu. Comisia? Vă rog.

Oana-Consuela Florea Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport asupra Proiectului de Lege pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist. Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, este primă Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, în scopul prevenirii reinstaurării în România a unui regim totalitar comunist care a funcţionat în ţara noastră între anii 1945 şi 1989. Se propune, de asemenea, şi pedeapsa cu închisoarea pentru aderarea, sprijinirea sub orice formă şi constituirea unei organizaţii politice cu caracter comunist. Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă. Guvernul României nu susţine adoptarea proiectului de lege, conform punctului de vedere transmis. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor a avizat negativ. Membrii Comisiei juridice au votat, cu unanimitate de voturi, un raport de respingere, întrucât soluţiile legislative propuse cuprind ingerinţe asupra a două drepturi fundamentale, şi anume: limitarea dreptului la liberă exprimare şi limitarea dreptului la liberă asociere a cetăţenilor români şi a cetăţenilor străini care doresc să se implice într-o organizaţie politică comunistă cu sediul în România. Iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Dezbateri generale? Domnul deputat.

Andrei Daniel Gheorghe Mulţumesc, domnule preşedinte. Este un moment deosebit, ca să zic aşa, în activitatea mea parlamentară. Intervin în numele Grupului PNL să cer retrimiterea la comisie a unui proiect de lege iniţiat de parlamentarii PSD, tocmai pe această temă, a interzicerii organizaţiilor cu caracter comunist. Vreau să-i felicit pe colegii de la PSD care au iniţiat acest proiect de lege care vine undeva tocmai în direcţia curăţării societăţii româneşti de reziduurile de tip totalitar, indiferent dacă vorbim de zona fascistă, nazistă, ori de zona comunistă. Că de fapt ele două se întâlnesc undeva şi au foarte multe puncte comune. N-o să stau acum să vă povestesc cum a murit Gheorghe Brătianu în închisoarea de la Sighet, dar ceea ce vă cer eu, în numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, este retrimiterea la comisii a Proiectului de Lege, iniţiat de Partidul Social Democrat, cu privire la interzicerea organizaţiilor cu caracter comunist. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Alte intervenţii la dezbateri generale?

Andrei Daniel Gheorghe Două săptămâni, termen.

Petru Gabriel Vlase Deci propunerea Grupului PNL, de retrimitere la comisie, două săptămâni. Vot pentru? 70. Împotrivă? 94. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Propunerea a fost respinsă. Vot final.