13 februarie 2017 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 635/2013). ( rămasă pentru votul final )

Carmen-Ileana Mihălcescu În continuare... 32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice. Este Pl-x 635 din 2013. Dacă din partea iniţiatorilor? Vă rog, domnule deputat Ciuhodaru.

Tudor Ciuhodaru Mulţumesc, doamnă preşedinte. Chiar nu pot să tac. Eu sunt medic de urgenţă şi în fiecare oră ajunge în Serviciul de urgenţă un român accidentat sau schilodit de un şofer care a băut sau a consumat droguri. Proiectul meu de act normativ prevede 4 lucruri esenţiale, într-un singur obiectiv major: înăsprirea pedepselor pentru cei care consumă alcool şi droguri, şi se urcă la volan, şi provoacă accidente rutiere, pentru că fără astfel de pedepse aspre, se pare că nu se poate descuraja un astfel de gest reprobabil. Cele 4 lucruri pe care vi le propun sunt foarte clare: dublarea sau chiar triplarea pedepselor pentru cei care au produs accidente rutiere sau s-au urcat băuţi la volan şi, dacă vreţi, şi un plus de pedeapsă, considerarea de circumstanţă agravantă atunci când vorbim despre cei care se urcă la volan băuţi şi răspund de transportul copiilor noştri sau de substanţe periculoase. În al doilea rând, proiectul de lege prevede suplimentări de pedeapsă în cazul recidivei. Nu este normal ca după ce ai fost iertat pentru un astfel de gest sau ţi-a expirat pedeapsa, să poţi să conduci din nou, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În al treilea rând, se prevede foarte clar că nu poate exista posibilitatea suspendării la astfel de pedepse. Mi se pare normal. Şi au fost atâtea accidente rutiere grave în care oamenii au fost omorâţi, iar şoferii, pe diverse motive, au scăpat fără probleme, după o pedeapsă cu suspendare. Şi în al patrulea rând, mi se pare firesc, în momentul în care ai făcut un astfel de accident, să nu mai ai dreptul să conduci un autovehicul, dacă ai omorât pe cineva. Practic, anularea permisului de conducere şi interzicerea pe viaţă a mai conduce un autovehicul, în contextul în care ai produs un accident rutier mortal, sub influenţa alcoolului şi a stupefiantelor. Nu facem asta? Poate ar trebui să ne uităm la experienţa ţărilor europene, pentru că niciuna dintre ele nu este pe locul întâi la numărul de morţi în accidente rutiere grave, iar Franţa, Olanda şi Belgia, care au introdus măsurile pe care vi le-am spus, au redus cu 30% accidentele rutiere. Sper că veţi vota acest proiect de lege şi... Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiilor sesizate în fond? Domnul deputat Varga? Comisia juridică, vă rog.

Vasile Varga Mulţumesc, doamnă preşedinte. Din nou, cele două comisii au fost sesizate în fond cu această propunere legislativă pe care aţi enunţat-o dumneavoastră. Senatul a respins propunerea, Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil, însă cu observaţii şi propuneri, Guvernul nu susţine, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi cea pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au avizat negativ propunerile. Comisia pentru transport şi infrastructură, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în şedinţe separate, în unanimitate, au hotărât respingerea propunerii legislative.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc frumos. Dacă doreşte cineva?

Vasile Varga Pentru că domnul deputat solicită şi motivul pentru care au fost respinse... Obiectul de reglementare al acestora este modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul majorării pedepselor pentru infracţiunile prevăzute la art. 87 alin. (1) şi (4) din acest act normativ, precum şi instituirii unor situaţii în care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehiculele. Regimul sancţionator al infracţiunilor, propus a fi modificat prin iniţiativa legislativă, a fost analizat şi cu ocazia elaborării Codului penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc, domnule Varga. Aţi fost suficient de explicit, aşa că la dezbateri generale sunt convinsă că nu intervine nimeni. Rămâne pentru votul final de mâine. Procedură, vă rog.

Tinel Gheorghe Doamnă preşedinte, Întrucât procedura aceasta de avizare, a noastră, s-a mutat din plen, cum era odată, exclusiv în comisiile de specialitate, eu vă cer ca reprezentanţii comisiilor de specialitate, preşedinţii, vicepreşedinţii să procedeze de aşa natură încât din textul referatului să rezulte foarte clar pentru plen care este motivul pentru care actul normativ este respins, pentru că a citi exclusiv, eu ştiu, motivaţiile comisiilor de specialitate, se respinge actul, fără să argumentezi de ce, lasă un gol de "cunoştinţe" pentru toţi ceilalţi colegi de-ai noştri.

Carmen-Ileana Mihălcescu Da. Mulţumesc. De acord cu dumneavoastră, domnule deputat, aveţi dreptate.