16 ianuarie 2017 – Aprobarea modificării şi completării ordinii de zi.

Petru Gabriel Vlase Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei. Vă rog, un secretar, un domn coleg de la opoziţie. Un coleg secretar de la grupurile parlamentare din opoziţie să vină la prezidiu, vă rog. Vă rog, domnule Cozmanciuc, vă rog, poftiţi, poftiţi dumneavoastră, îmi faceţi o deosebită onoare. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei, în cadrul sesiunii extraordinare convocate în temeiul prevederilor art. 66 alin. (2) şi ale art. 115 alin. (5) din Constituţie, ale art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 84 alin. (8) şi alin. (10) din Regulament şi anunţ că, din totalul celor 325 de deputaţi, 187 şi-au înregistrat prezenţa. Vă reamintesc că ordinea de zi şi programul de lucru al Camerei pentru această sesiune au fost aprobate în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 9 ianuarie 2017. Pentru şedinţa de astăzi a Camerei, Biroul permanent şi Comitetul liderilor vă propun modificarea şi completarea ordinii de zi cu dezbaterea şi votul asupra a două proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, precum şi modificarea programului de lucru. Acestea au fost înscrise în anexa la Decizia pentru modificarea Deciziei de convocare a sesiunii extraordinare nr. 3 din 2017, fiind distribuite tuturor deputaţilor. În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (9) din Regulament, ordinea de zi şi programul de lucru pentru sesiunea extraordinară se aprobă de Camera Deputaţilor. Vă consult. Obiecţii, comentarii în legătură cu modificarea ordinii de zi? Nu sunt. Supun votului ordinea de zi pentru sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor. Cine este pentru? Mulţumesc. 192. Împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Cu unanimitate, ordinea de zi a fost aprobată.