28 decembrie 2016 – Dezbaterea Propunerii legislative privind asociaţiile de elevi (Pl-x 503/2015). ( rămasă pentru votul final )

Florin Iordache 54. Propunerea legislativă privind asociaţiile de elevi, Pl-x 503/2015. Comisia juridică? Doamnă vicepreşedinte, raportul.

Oana-Consuela Florea Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a avizat negativ. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat negativ propunerea legislativă. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul României, conform punctului de vedere transmis, nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative. Membrii Comisiei juridice au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună un raport de respingere a propunerii legislative. Iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Florin Iordache Vă mulţumesc, doamnă vicepreşedinte. Intervenţii din partea colegilor? Nu sunt. Rămâne la votul final, caracter ordinar, cu propunere de respingere.