Florin Iordache 38. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, PL-x 556/2014. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Raport comun, Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică. Comisia pentru administraţie, doamna deputat Simona Bucura-Oprescu.
Simona Bucura-Oprescu În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică au luat în discuţie, spre dezbatere în fond, Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, trimis cu adresa PL-x 556 din 8 decembrie 2014. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, în şedinţa din 2 decembrie 2014. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul României a transmis un punct de vedere prin care nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind purtarea, folosirea sau arborarea drapelului României. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă şi două abţineri, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice locale. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Florin Iordache Vă mulţumesc, doamnă deputat. Dacă la dezbateri generale, din partea colegilor, doreşte cineva să intervină? Nu doreşte nimeni să intervină. Are caracter organic, se propune respingerea.