13 iulie 2020 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, participant la misiuni şi acţiuni militare sau la alte operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român, precum şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat (PL-x 264/2019) şi a Proiectului de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român sau la pregătirea pentru apărarea ţării, precum şi pentru acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat (PL-x 494/2019) ( rămase pentru votul final ).

Florin Iordache 29. Avem două proiecte - unul de adoptare şi unul de respingere. Primul - Proiectul de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, participant la misiuni şi acţiuni militare sau la alte operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român, precum şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat; este vorba despre PL-x 264/2019. Şi cel de-al doilea - au fost discutate împreună - raport de respingere - Proiectul de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român sau la pregătirea pentru apărarea ţării, precum şi pentru acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat; PL-x 494/2019. Vă rog, domnule vicepreşedinte, prezentaţi cele două rapoarte - raport de adoptare la PL-x 264/2019, respingere la PL-x 494/2019.

Dumitru Lupescu Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, participant la misiuni şi acţiuni militare sau la alte operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român, precum şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat; PL-x 264/2019 şi a Proiectului de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român sau la pregătirea pentru apărarea ţării, precum şi pentru acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat; PL-x 494/2019. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a celor două proiecte. În conformitate cu art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, asupra celor două iniţiative legislative având acelaşi obiect de reglementare se întocmeşte un singur raport. Pentru PL-x 264/2019, Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Comisia pentru sănătate şi familie a avizat favorabil. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat favorabil. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă, în şedinţa din 3 iunie 2020. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare recunoaşterea doar a meritelor personalului participant la acţiuni militare în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, precum şi abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Pentru PL-x 494/2019 Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat nefavorabil iniţiativa legislativă. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat favorabil. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la acţiuni militare în afara teritoriului statului român sau la pregătirea pentru apărarea ţării şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, preconizându-se, totodată, abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006. Prin obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut cele două proiecte de lege în şedinţa online din data de 29 iunie 2020. În urma dezbaterilor, în şedinţa din 29 iunie 2020, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea PL-x 494/2019 şi adoptarea Proiectului de Lege pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, participant la misiuni şi acţiuni militare sau la alte operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român, precum şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, PL-x 264/2019, cu amendamentele cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Întreb dacă sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Da. Grupul PNL, domnul Victor Paul Dobre. Vorbiţi pentru amândouă, domnule deputat, da? Mulţumesc.

Victor Paul Dobre Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul PNL îşi respectă principiile şi îşi menţine poziţiile publice de susţinere a celor care în serviciul militar au făcut sacrificiul suprem prin prezenţa în teatrele de operaţiuni. Sacrificiul acesta trebuie recompensat, sau, după caz, trebuie asigurate toate condiţiile, tratamente medicale, asistenţă psihologică, tuturor celor care şi-au servit patria în condiţii deosebite şi au avut de suferit. Din aceste considerente, noi vom vota proiectul de lege propus. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Grupul USR. Vă rog, domnule deputat.

Dumitru Lupescu Având în vedere sacrificiile făcute de militarii români în teatrele de operaţiuni, atât pe teritoriu, cât şi în afara acestuia, luând în considerare permanenţa sprijinului pe care USR îl acordă acestor categorii de militari, Grupul USR va vota pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Da. Mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale? Da, domnule Movilă, vă rog.

Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Partidul Mişcarea Populară va vota acest proiect, în semn de apreciere, de respect pentru onoarea pe care trebuie să o aibă militarii români. Trebuie să ne amintim foarte clar că principalul nostru ambasador şi principalul element de convingere, atunci când am intrat în NATO, când am intrat în Uniunea Europeană, a fost tocmai comportamentul militarilor români, a fost tocmai rezultatul activităţii acestora, fie că vorbim despre teatrele de operaţiuni, fie că vorbim despre zone de conflict sau eliberate, în care aceştia au fost instructori, au format... De asemenea, vorbim şi despre alte instituţii de forţă ale statului român care şi-au făcut datoria mai mult sau mai puţin public, la fel, împreună cu partenerii noştri din structurile din care facem parte. Este un proiect de lege bun, un proiect de lege corect, trebuie aplicat corespunzător, pentru că militarii români merită acest lucru.

Florin Iordache Da. Mulţumesc. Sunt 28 de amendamente la PL-x 264. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu. De la 2 la 28, intervenţii? Nu. Rămâne la votul final; caracter organic.