31 octombrie 2018 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale articolului 64 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 458/2018). ( rămas pentru votul final )

Florin Iordache Următorul. 3. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (1) şi alin. (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; PL-x 458/2018. Dintre iniţiatori doreşte cineva? Nu. Domnule preşedinte Solomon, preşedintele Comisiei pentru muncă, vă rog, prezentaţi raportul fără amendamente.

Adrian Solomon Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) şi alin. (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004, în sensul prelungirii, la 7 ani, a vârstei minime la care copiii pot fi plasaţi în servicii de tip rezidenţial, faţă de 3 ani cum este în prezent, cu excepţia celor care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. Legea a fost adoptată de Senat, în şedinţa din 3 septembrie 2018. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, în forma prezentată de Senat.

Florin Iordache Intervenţii? Doamna Bîzgan, vă rog. Se pregăteşte doamna Oteşanu.

Oana-Mioara Bîzgan-Gayral Dragi colege, Dragi colegi, Astăzi, avem şansa să transmitem tuturor copiilor din sistemul de protecţie din România că nu sunt singuri, că România, şi mai ales noi, parlamentarii, facem cu adevărat un pas spre ei şi spre nevoile lor. Astăzi vă invit pe toţi să votaţi acest proiect legislativ care va face diferenţa pentru aproximativ 7.200 de copii care sunt astăzi instituţionalizaţi în centre mari, rezidenţiale. Cel mai mare studiu care s-a realizat vreodată în lume a avut loc la Bucureşti şi a fost un parcurs de 16 ani realizat de Harvard Business School şi care arată foarte clar că instituţionalizarea are un impact ireversibil asupra materiei cenuşii, dar, dacă reuşim să punem aceşti copii într-un climat de familie, aceştia se dezvoltă mult mai bine şi au un IQ mult mai mare. Dincolo de cifre, de statistici, de rezultatele unui studiu sau altul, dincolo de impactul economic, care în acest caz este negativ, aş vrea să vă spun că este vorba despre oameni, despre copii, despre suflete care gândesc, care iubesc şi care de prea multe ori suferă. Vă mulţumesc mult de tot. Vă rog să votaţi pentru acest proiect legislativ şi aş vrea în mod deosebit să transmit mulţumiri colegelor mele din toate partidele care, în mod unic, şi sper să nu fie pentru ultima dată, şi-au unit forţele, transpartinic, fără a avea niciun fel de culoare politică în acest demers şi am promovat împreună acest proiect de lege. Vă sunt recunoscătoare tuturor, doamnelor, sunt mândră să fiu colegă cu voi şi vă sunt recunoscătoare, domnilor, pentru votul pozitiv pe care sper şi vă rog să-l daţi astăzi! Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Florin Iordache Mulţumesc. Doamnă Oteşanu, vă rog. Şi domnilor, că şi domni sunt semnatari ai iniţiativei! Vă rog. Voci din sală : A zis! N-aţi fost atent!

Florin Iordache Am fost atent!

Daniela Oteşanu Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Un proiect de suflet, un proiect care a adus împreună femei parlamentar din întregul spectru politic, asta însemnând că nevoile acestor copii ne interesează pe fiecare dintre noi şi nu mai vorbim astăzi despre ceea ce ne desparte, iar în acest proiect vorbim despre ceea ce trebuie să ne apropie. Este un proiect care vine ca o oportunitate a acestor copii născuţi fără şansă. Partidul Social Democrat, cu siguranţă, va vota acest proiect legislativ şi vă invit pe toţi, femei, bărbaţi, parlamentari, să votăm astăzi şi să acordăm o şansă celor născuţi cu o şansă în minus. Mulţumesc mult de tot. (Aplauze.)

Florin Iordache Vă mulţumesc şi eu. Din partea Grupului PNL, doamna deputat Mara-Daniela Calista. Se pregăteşte domnul Bulai.

Mara-Daniela Calista Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Într-adevăr, este un proiect foarte importat, este un proiect pe care Oana ni l-a prezentat acum ceva timp, cu foarte multă dragoste şi cu foarte multă implicare. Şi cred că acesta este şi motivul pentru care fiecare dintre noi am răspuns cu atâta repeziciune, dacă vreţi, şi am semnat acest proiect. Ştim foarte bine că interesul copilului primează şi cred că fiecare dintre dumneavoastră mergeţi pe această miză şi sunt sigură că veţi vota acest proiect. Dezinstituţionalizarea copiilor de la 3 la 7 ani şi oferirea şansei, celor care n-au avut acest noroc, să se nască într-o familie iubitoare, o familie care să le poată oferi căldura unui cămin sau răbdarea unei educaţii, aşa cum trebuie, va fi oferită prin acest proiect, tocmai pentru că dăm posibilitatea copiilor să crească în familii mai restrânse, la asistenţi maternali, oameni care, într-adevăr, să se dedice aşa cum trebuie îngrijirii unui copil şi nu instituţionalizării acestuia în orfelinatele din România, care, aşa cum bine ştim, au nişte deficienţe majore, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere emoţional. Este un proiect pentru care felicit iniţiatorii şi sper din suflet să obţinem votul dumneavoastră. Mulţumesc. (Aplauze.)

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. În continuare, domnul Bulai. Se pregăteşte doamna Éva-Andrea Csép de la UDMR.

Iulian Bulai Mulţumesc, domnule preşedinte. Demnitate pentru fiecare copil înseamnă ca fiecare copil să poată să crească într-o familie. O felicit din inimă pe colega noastră, Oana Bîzgan, pentru această iniţiativă şi sper ca în viitor noi, Parlamentul, să reuşim să ridicăm acest prag de vârstă chiar mai mult, de la 7 la 10 ani şi la 14 ani. Sunt sigur că împreună vom rezolva această problemă în viitor. Grupul USR va vota pentru această iniţiativă. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Consens general. Şi Grupul UDMR. Vă rog, doamnă deputat Csép Éva-Andrea.

Éva-Andrea Csép Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Copiii până la vârsta de trei ani, lăsaţi în pragul spitalelor, au avut posibilitatea de a fi crescuţi eventual de asistenţi maternali. Pentru dezvoltarea copilului este foarte importantă perioada de până la vârsta de trei ani, dar şi până la şapte ani. Şi o felicit pe iniţiatoarea proiectului de lege! Pentru că ştim foarte bine că acele abilităţi care se formează în mediul familiei se formează până la vârsta de 10 ani. Deci, chiar dacă acest copil, la 7 ani, ajunge să fie crescut de asistenţi maternali, are posibilitatea să crească mai departe în acea familie. Spun acest lucru pentru că, în ciuda faptului că ştim foarte bine că foarte mulţi părinţi aşteaptă să adopte un copil în România, totuşi, copiii care sunt mai puţin adoptaţi au vârsta de peste 7 ani. Deci este foarte important să ţinem cont ca aceşti copii să fie crescuţi de asistenţii aceşti maternali, care în loc de părinte pot fi părinţi. Să nu uităm de meseria aceasta de asistent maternal, pentru că avem persoane foarte bine pregătire, dedicate, de a creşte copii şi trebuie să-i sprijinim şi pe ei! UDMR va sprijini această iniţiativă şi îi felicităm din nou pe toţi colegii care au stat alături de noi şi au semnat acest proiect de lege. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.