21 decembrie 2017 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2017 privind formarea iniţială a ofiţerilor în activitate din Ministerul Apărării Naţionale în instituţii de învăţământ superior militar din străinătate (PL-x 355/2017). ( rămas pentru votul final )

Petru Gabriel Vlase 11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2017 privind formarea iniţială a ofiţerilor în activitate din Ministerul Apărării Naţionale în instituţii de învăţământ superior militar din străinătate. Vă rog, Comisia pentru apărare.

Bogdan-Ionel Rodeanu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2017 privind formarea iniţială a ofiţerilor în activitate din Ministerul Apărării Naţionale în instituţii de învăţământ superior militar din străinătate; PL-x 355. Obiectul de reglementare al acestui proiect este asigurarea cadrului legal prin care Ministerul Apărării Naţionale poate trimite la studii în străinătate absolvenţii colegiilor militare cu diplomă de bacalaureat, admişi la programe de studii universitare de licenţă sau similare, organizate în instituţii militare de învăţământ superior din străinătate pentru formarea iniţială a ofiţerilor în activitate. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru muncă şi protecţie socială au conferit fiecare un aviz favorabil acestui proiect de lege. Consiliul Legislativ, de asemenea, a avizat favorabil. Acest proiect face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor, Cameră decizională. La dezbateri a participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, şi domnul secretar de stat Nicolae Nasta, din partea Ministerului Apărării Naţionale. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui raport de adoptare a acestui proiect de lege, cu amendamentele cuprinse în anexă. Mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Domnul Dobre.

Victor Paul Dobre Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul PNL bineînţeles că va vota acest proiect de lege, dar profităm de acest moment, pentru că, în ultima perioadă, în organizarea Comisiei pentru apărare am avut o serie întreagă de întâlniri la nivelul conducerii diferitelor structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, ale armatei, şi vreau să subliniez aprecierea pe care PNL-ul o dă înaltei calităţi a noii generaţii de ofiţeri şi comandanţi ai armatei române. Asta cu atât mai mult cu cât trebuie să respecte standardele atât de exigente ale Tratatului Atlanticului de Nord. Este rodul muncii celor din Statul Major al Armatei, celor care lucrează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Şi vă asigur că avem la nivelul conducerii Armatei mari unităţi, unităţi cu oameni deosebit de pregătiţi. Şi de aceea sprijinim în continuare tot ce înseamnă cadru legislativ pentru pregătirea acestor cadre. Vă mulţumesc.

Petru Gabriel Vlase Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. La articole? Nu.